Anatomia unei iubiri muribunde

"...Atunci când, într-un moment rece şi sfâşietor, a văzut sfârşitul acelei iubiri.
Da, a văzut iubirea ca un film derulat înapoi.

Şi atunci, când a avut această viziune atât de limpede a sfârşitului, parcă iubirea lui a început să se stingă, parcă nu mai putea să creadă în vorbele pe care le spunea, în vorbele pe care le auzea.

A încetat să mai creadă. pur şi simplu. Ştii ce înseamnă asta? Ştii cât de dureros poate să fie?
Şi atunci a intrat în panică.
A intrat în panică pentru că încă iubea, mai puţin decât odinioară, dar iubea. Şi nu voia să piardă, nu atât ceea ce avea atunci, cât ceea ce a avut mai demult, la început.
Şi, din momentul în care a început să realizeze că iubirea îi scădea, zi de zi, ca şi cum un balaur urât, cu o mie de capete, care de care mai hulpave, tot muşca din ea, ei bine atunci s-a agătat cu dinţii, cu unghiile şi cu toată tandreţea de care mai era capabil de ultimele resturi ale acelei iubiri.

Şi atunci a încercat, într-o ultimă sforţare esenţială, să sădească şi să ingrijească din nou sămânţa aceea care te face să iubeşti. Şi, o vreme, a crezut că a început iar să o vadă crescând şi înflorind. Şi poate asta îl făcea fericit. Din când în când."