Azi m-am lovit din nou. Să văd dacă mai simt.
Şi mi-am scuturat iar cârpele murdare.
Acum atârnă din mine un trist şi infect "dacă"... dar n-am să-ţi flutur în faţă babilonul depravat al gândurilor mele.
Mi se prelinge frica prin crăpăturile firii. Îmi ustură tălpile şi îmi mâhneşte devenirea.
Din tine urlă voci stricate. De ce nu le taci?
Nu simţi că am împietrit în timpul miturilor tale de preacurând? Îngână-le încet şi prăbuşeşte-le când mă prefac că plec...
Nu vreau lumini, doar cer senin. cu stele calde şi degete reci. şi pământ ud sub unghii. Nu vreau vise, nici ceaiuri amare, nici sepii, nici parcări, nici brazi, nici arte, nici mâini întinse.
Vreau doar o apă verde şi o comă lungă!
Ca să nu mai simt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu