Am schimbat atâtea măşti şi identităţi în spectacolul regizat de tine încât m-am confundat la sfârşit cu alta. Şi n-am mai ştiut de unde să mă iau. M-am căutat nedumerită prin oamenii şi lucrurile care îmi erau cândva familiare.
Am cotrobăit prin trecut.
M-am adulmecat în patul meu de acasă.
M-am strigat printre cărţi şi haine vechi.
M-am rechemat ca să mă umplu din nou cu mine.
Şi nu m-am recunoscut...
Am bântuit smintită o vreme. Am închis ochii şi i-am deschis înăuntru... Un gol negru şi rece. Ploi şi morminte. Mi-am vizitat tenebrele şi mi-am recitit minusurile... O senzaţie stranie de acceptare resemnată şi de revoltă mocnită... Un dezgust curios. Un amar tandru... ca atunci când descoperi cu groază un cuib de şobolani în beciul propriei case.
Nu-mi mai sunt refugiu pentru mine însămi.
M-am abandonat şi m-am renegat.
M-am alungat şi m-am trădat.
M-am ascuns într-un ochi străin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu