Scrisoare despre devenire

Ştii... m-am gândit să-ţi scriu.
Am învăţat că sunt lucruri care se împuţinează dacă nu le vezi menirea de a fi împărtăşite. Şi mai sunt şi oameni...
Aş vrea să te ocrotesc de apăsări noi şi să-ţi omor tristeţi vechi, dar ele te vor întări. Te ghicesc frumoasă şi vitează!

Vezi tu... n-am luptat pentru ce niciodată nu mi-a aparţinut şi n-am abandonat pentru că mă durea să nu aparţin.
Mi-am plâns creşterea şi i-am râs sufletului în obraz.
Am trântit în urma-mi multe uşi descătuşate cu greu. Mai puţin pe cea pe care n-am deschis-o eu...
Într-un fel aparte, m-am jucat cu iubirea de-a liberul arbitru. Şi a trişat.

Am învăţat că în iubire nu există jumătăţi de măsură. Doar jumătăţi întregitoare de sine.
În iubire oferi din preaplin. Şi primeşti din nevoia de a te umple cu frânturi desprinse din celălalt.
În iubire găseşti răspunsuri fără să întrebi. Te repovesteşti fără să articulezi cuvinte. Asculţi deşi nu auzi. Priveşti deşi nu vezi. Crezi tare şi simţi adânc şi înţelegi desluşit dincolo de măruntul din tine.
În iubire eliberezi ca să nu stăpâneşti... deşi iubirea însăşi e subjugare.

Oh, ştiu că le ştii prea bine!
Dar spune-mi tu: ce dracu' e iubirea?