Resturi

M-am jucat cu bucăţile din mine pe care le-ai plămădit şi am vrut să le pun deoparte. Să le dezleg şi să le arunc în mări şi pe trotuare. Să mă recreez în culori şi forme noi. Doar ale mele

Autopsia sufletului poate fi dureroasă dacă nu ţi-o asumi ca o formă de cunoaştere. Să-ţi smulgi viul în afară şi să-l diseci cu bisturiul minţii, să-l priveşti sub lupă, să-l inventariezi, să-l cureţi de resturi nedorite, să-l aduci în moarte clinică pentru a-i descoperi mecanismele şi apoi să-l readuni şi să-l prefaci... Acolo se epuizează adevărata forţă creatoare!

Tot rup din mine zdrenţele trecutului şi arunc bucăţi alterate. Cu o mână le risipesc. Cu cealaltă le adun şi le recompun în teancuri ordonate. Şi în sminteala poetului care îşi arde scrierile interzise, le rememorez şi le plâng. Din nou şi din nou
Sunt prinsă în cercul ăsta vicios şi n-am să ies decât atunci când urmele trecutului îşi vor fi epuizat semnificaţiile şi se vor vindeca.

Dar dacă indiferenţa e preţul pentru liniştirea sufletului, aleg să nu pricep nimic. Şi poate atunci voi crede...