Mă revolt împotriva tuturor şi în esenţă împotriva mie însămi.
N-am atins încă pragul acela de acceptare şi înţelepciune ca să ştiu cum să-mi gestionez trăirile şi dorinţele. De fapt, greşesc pentru că vreau mai mult decât pot tolera.
În goana tâmpită de a-mi depăşi propriile limite am uitat să-mi trag sufletul şi să-mi cuminţesc tumultul de altădată... Îmi reprim zvâcniri vitale şi mă amăgesc că mă pot construi după cum vreau. La dracu'! Sugrumându-le, mă condamn la moarte.
De ce nu pot să privesc lumea simplu şi să nu mă mai epuizez încercând să-mi încorsetez sufletul în limitele a ceea ce alţii decid că e rău sau bun? Am propria mea grilă de valori! Am propria manieră de a privi şi înţelege lumea! Nu trebuie să conving pe nimeni că simt sau gândesc autentic.
Mi-e silă să mă înghesui în viziunea voastră îngustă şi opacă de OM!
Sunt altfel şi îmi asum să fiu altfel de fiecare dată când nu mă plec în faţa criticilor sau raţionamentelor voastre.
Sentimentele şi convingerile mele nu valorează nimic în ochii voştri? Sunteţi liberi să mă ignoraţi. Nu vreau priviri indulgente, nu vreau remarci părinteşti, nu vreau texte moralizatoare, mi s-a luat de grandomania cu care urlaţi că stiţi mai bine. M-am saturat peste poate de ipocrizia cu care vă înveliţi dogmatismul şi prejudecăţile în bunăvoinţă filantropică! Nu am un suflet de plastilină şi nici minte de cocă. Am fost hărăzită cu o structură internă robustă pe care SINGURĂ aleg cum s-o valorific.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu