Neînţelesuri

Ah, mă dor tâmplele de la atâta mascaradă omenească! Şi-mi tremură genunchii de povara gândurilor dezgolite de înţelesuri...
Azi sunt uşoară. În diferite forme şi la multe niveluri. Aş vrea să mă pierd în lucruri mari şi să povestesc despre nimicuri... Să zâmbesc recunoscătoare, să întreb, să-mi răspund tot eu şi să atrag fărâme din energia universului........

Ne e teamă pentru că suntem prea mici? Sau ne vedem mici tocmai pentru că ne este teamă?

Eroi, bufoni sau cabotini - toţi ne dorim roluri eclatante în propria poveste. Pe toţi ne macină ambiţia de a ne împlini menirea în virtutea căreia am fost creaţi. Pe toţi ne sperie uneori mecanismul perfect care leagă infailibil toate lucrurile. Toţi ne îndoim de moralitatea alegerilor noastre. Toţi ne învinuim de abateri. Toţi ne înverşunăm să ne ascundem slăbiciunile... Toţi condamnăm înainte de a ne privi pe noi înşine cu un ochi critic...
Nu, lumea nu e pe dos! Noi o privim strâmb. Şi cel mai trist e că am încetat de mult să mai punem preţ pe a o judeca drept...